GENESYS SYSTEMS deţine atât experienţa (un important numar de proiecte realizate în cei peste 15 ani de activitate la nivel naţional, regional, local), cât şi expertiza (competenţe în toate zonele IT&C, numeroase certificări şi specializări) necesare abordării sistemelor IT&C.
Sistemele IT&C proiectate şi realizate de GENESYS SYSTEMS sunt pragmatice şi orientate spre satisfacerea necesităţilor partenerilor săi în derularea şi dezvoltarea afacerilor, prin alegerea celor mai potrivite soluţii din multitudinea de produse şi tehnologii disponibile pe piaţă. Indiferent de gradul de complexitate al sistemului, de tehnologiile utilizate, de tipul organizaţiei şi segmentul economic în care activează aceasta, GENESYS SYSTEMS este partenerul potrivit să conceapă şi să implementeze soluţia optimă, care răspunde cerinţelor şi se încadrează în termenele şi bugetele solicitate.
Din punct de vedere al complexităţii sistemelor, se disting două principale categorii:
- Sisteme
standard, bazate pe componente uzuale şi care pot fi
implementate rapid, cu bugete minime
- Sisteme integrate, de mare complexitate tehnologică, abordate în proiecte derulate pe termen lung
- Alte sisteme GENESYS pentru diferite linii de business: computere, periferice, reţelistică,
cablare
structurată, electroalimentare, software ce care au rolul de a vă îmbunătăţi infrastructura IT
Certificată ISO 9001:2008 pentru Sistemul de Management al Calităţii, ISO 27001:2006 pentru Sistemul de Management al Securităţii Informaţiei şi ISO 14001:2004 pentru Sistemul de Management de Mediu, GENESYS SYSTEMS acordă o atenţie specială standardelor de calitate în fiecare etapă de realizare a sistemelor IT&C:
- Audit şi consultanţă în vederea definirii cerinţelor şi elaborării specificaţiilor
- Proiectare şi design de arhitecturi IT&C
- Implementare de infrastructuri hardware şi software
- Realizare de soluţii şi aplicaţii software
- Asistenţă tehnică, service post-vânzare, mentenanţă
- Activităţi de scolarizare şi certificare utilizatori şi administratori
CONTACT
Pentru mai multe detalii referitoare la sistemele realizate, referinţe
şi studii de caz, vă rugăm să ne contactaţi pe adresa
sales@genesys4s.ro sau completând formularul de contact.




